Fara titlu

In una dintre discutiile lungi cu prietena mea, ea imi expune o teorie, auzita de la un alt prieten, cum ca "noi ne indragostim de actiunile oamenilor", asadar implicit nu de ei insisi.
Recunosc ca la primul auz al acestei "teorii" m-am revoltat. Cum adica, simtim fluturasi doar pentru ca ala/aia zambeste sau ca merge?! Mi se parea ceva absurd, pana cand am inceput sa ma gandesc la aceasta problema.
Ceea ce i-am spus dupa cateva minute acestei tipe ( si anume Yume ), a fost ca da, actiunile noastre sunt lucruri observate foarte des si amanuntit de restul oamenilor, insa ele, prin felul nostru de-a le faptui, ne formeaza obisnuintele, ce devin caracterul. In final, devin ceea ce noi suntem.
Asadar, indraznesc sa-l contrazic pe autorul teoriei si sa-i spun ca noi, de fapt, chiar ne indragostim de oameni pentru ceea ce sunt.


"Caci dragostea este totul, iar totul este facut mai ales din nimic."